Miercurea Cenuşii în Banat. Ce semnifică şi ce trebuie să faci în această zi

miercurea cenusii
În comunitățile catolice din Banat astăzi este sărbătoare mare. Miercurea Cenușii este ziua care marchează începutul Postului Paștelui.
Denumirea „Miercurea Cenușii” se datorează obiceiului ca ramurile de salcie (palmier, măslin sau de alt arbore) sfințite cu ocazia Floriilor de anul trecut, ramuri care au împodobit icoanele și statuile din casele catolicilor timp de aproape un an, să fie aduse la biserică spre a fi arse. Cenușa lor se folosește la ieșirea de la slujbă, presărându-se pe fruntea credincioșilor, în timp ce preotul spune: „Adu-ți aminte, omule, că din țărână ești, și în țărână te vei întoarce” cuvintele pe care Dumnezeu i le-a spus lui Adam cu ocazia izgonirii sale din rai. Cenușa se pune pe capetele credincioșilor, prezenți la slujbă, ca semn de pocăință și de angajament de a ține postul cu curățenie.Pentru cei foarte tineri, sau foarte bătrâni, această abţinere este recomandată, dar nu este obligatorie. Cu o zi înainte, creştinii catolici vor mânca preparate cu carne, lapte, brânză şi ouă, împreună cu familiile, motiv pentru care ziua din ajunul Postului mai este denumită în popor şi Marţea Grasă.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Urmărește știrile Realitatea de Timis și pe Google News














