Migranți prinși la graniță în Timiș. Călăuza va rămâne o lună după gratii

migranti
Au venit de pe coasta de est a Africii cu un singur vis, acela de a ajunge într-o țară din vestul Europei, însă au fost opriți de polițiștii de frontieră în Timiș.S-a întâmplat în weekend-ul trecut. Patru migranți au intrat în România la adăpostul nopții. Aici erau așteptați de un microbuz, care trebuia să îi treacă prin județul Timiș și apoi să îi ducă spre vestul Europei.Polițiștii de frontieră aflați în patrulare au depistat autoturismul și l-au tras pe dreapta pe drumul care leagă localitățile timișene Jimbolia și Cărpiniș. În autovehicul au fost descoperiți patru somalezi, cu vârste cuprinse între 24 și 27 de ani și șoferul, un sârb de 29 de ani.Cei patru le-au spus polițiștilor că își doreau să ajungă într-un stat din vestul Europei, iar sârbul urma să le asigure ieșirea din România.Cei patru transfugii au fost preluați de Centrul Regional de Cazare și Proceduri pentru solicitanții de azil, iar călăuza a fost reținută inițial pentru 24 de ore. Sârbul a fost prezentat apoi magistraților, care au decis reținerea acestuia pentru următoarele 30 de zile.Somalezii vor fi cercetați pentru trecerea ilegală a frontierei de stat, iar sârbul este cercetat pentru trafic de migranți.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Timis și pe Google News














