Ministru în vizită pe șantierul autostrăzii Lugoj-Deva

vizita ministru
Răzvan Cuc, Ministrul Transporturilor, a făcut o vizită pe șantierul autostrăzii Lugoj-Deva.
Prima oprire a fost pe lotul 4, aici antreprenorul fiind Asocierea S.C. Tehnostrade S.R.L. – S.C. Spedition UMB S.R.L. Ministrul s-a declarat foarte mulțumit de modul de lucru al companiei, pe care a felicitat-o public pentru mobilizare.„Am terminat de inspectat loturile 1 și 2 din Sebeș-Turda, și am venit pe loturile 3 și 4 din autostrada Lugoj-Deva. Prima oprire am făcut-o la lotul 4, unde știți foarte bine că avem un antreprenor român, un antreprenor care s-a mobilizat la maximum. Condițiile au fost neprielnice, dar acum că a prins o rază de soare a lucrat cât s-a putut, să avanseze la consolidarea versantului. Chiar îi spuneam la constructor și îl felicitam, pentru că dacă reușea cineva în România să facă o lucrare de un asemenea grad de complexitate și de anvergură, ăla este Umbrărescu (Spedition UMB). Altcineva nu reușea să o facă, la ce văd eu la momentul acesta în România. Am discutat cu constructorul, care m-a asigurat că la sfârșitul lunii iulie va fi finalizat acest proiect și va putea fi dat în trafic. Asta cu un singur amendament, și aș vrea să nu fiu interpretat greșit: dacă vor continua ploile în ritmul în care au fost în ultima perioadă, adică peste 35 de zile de ploi, bineînțeles că va avea o problemă”, a declarat ministrul Răzvan Cuc.
Citește și:
- 08:37 - Vreme rece de 1 Mai: temperaturi sub normal și ploi în sud-est. Cum arată prognoza ANM pe 4 săptămâni
- 08:29 - Începe Recensământul General de Circulaţie Rutieră. Ce presupune și care este obiectivul acţiunii
- 08:19 - Noi atacuri cu drone în Ucraina: bilanț tragic în Dnipro și Harkov
- 08:11 - Incendiu stins la CET Vest, dar cinci autospeciale rămân la fața locului pentru răcire
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Timis și pe Google News














