Ministrul Învățământului, la Timișoara, despre violența în școli: "cine greșește, să plătească", dar garantând drepturile constituționale

Ministrul Învățământului, la Timișoara, despre violența în școli: "cine greșește, să plătească", dar garantând drepturile constituționale
Ligia Deca a spus că una dintre cauzele escaladării violenței în școli o constituie pandemia
Prezentă la Timișoara cu ocazia deschiderii conferinței „Smart Diaspora”, organizată de către Universitatea de Vest, Ligia Deca a spus că una dintre cauzele escaladării violenței în școli o constituie pandemia. Mai precis, după pandemie s-a constatat o nouă creștere a numărului de incidente de violență școlară.
"Încă de atunci am luat legătura cu Ministerul Familiei, care înglobează Autoritatea pentru Protecția Copilului, am discutat cu Ministerul de Interne, care are acea direcție de siguranță școlară și lucrăm la o procedură între cele trei instituții, școală-DGASPC și Direcția de Siguranță Școlară în așa fel încât să fie mult mai prompt tratate cazurile de violență în școli. Vreau să spun că este important să avem un climat de combatere a violenței în școli, nu cred că este un climat în care vina aparține unei părți sau alteia, cred că este rolul nostru, al tuturor, să combatem aceste fenomene de violență în școli, și prin proceduri mai clare, cine greșește, trebuie să plătească, însă în același timp garantând drepturile constituționale ale tuturor actorilor implicați. Dreptul la educație e un drept garantat. Trebuie să vedem ce se întâmplă când avem astfel de cazuri, ca cele mediatizate, cum reușim ca drepturile individuale să nu afecteze drepturile celorlalți”, a afirmat ministrul.
Despre paza unităților de învățământ, Ligia Deca spune că aceasta ține de autoritățile locale, iar "problema pe care o aveam, apropo de introducerea obiectelor interzise in scoli este legata de legislatia specifica. Nu poate face perchezitie paznicul sau un profesor in scoala. Trebuie sa fie autoritati care au acest drept, jandarmii, politistii. in mod normal când ai o astfel de suspiciune, suni si chemi politia pentru ca putea sa faca astfel de perchezitii."
Sursa: Realitatea de Timis
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Urmărește știrile Realitatea de Timis și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

