Trei unități școlare din județul Timiș au trecut la scenariile roșu și galben, după ce în cadrul lor au apărut cazuri de infectare cu Sars-Cov-2. Liceul Teoretic Grigore Moisil din Timișoara și Școala Gimnazială Bencecu de Sus nu mai țin cursuri cu elevii față în față, ci doar on-line, iar Școala Gimnazială Parța funcționează în sistem hibrid.
Decizia a fost luată, marți dimineța, de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență.”Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență a fost luată ținându-se cont de propunerea Inspectoratului Școlar al Județului Timiș și având în vedere Hotărârile Consiliilor de Administrație ale Liceului Teoretic Grigore Moisil din Timișoara și Școlii Gimnaziale Pișchia – emise cu avizul Direcției de Sănătate Publică Timiș. Decizile au fost luate din cauza faptului că, la nivelul școlilor, au apărut cazuri de infectare cu virusul SARS COV2”, a transmis Prefectura Timiș.Astfel, ”se suspendă temporar activitățile didactice care presupun prezența față în față la Liceului Teoretic Grigore Moisil din Timișoara, pentru activitatea din sediul de pe str. Ghirlandei nr. 4 cursurile desfășurându-se on line (scenariul roșu), începând cu data de 22 septembrie 2020 pentru o perioadă de 14 zile.”Aceeași măsură se aplică și Școlii Gimnaziale Bencecu de Sus, structură a Școlii Gimnaziale Pișchia.
Sursa: Realitatea de Timis