SPITALUL CLINIC MUNICIPAL DE URGENȚĂ TIMIȘOARA A RĂMAS FĂRĂ AUTORIZAȚIE SANITARĂ DE FUNCȚIONARE

SPITALUL CLINIC MUNICIPAL DE URGENȚĂ TIMIȘOARA A RĂMAS FĂRĂ AUTORIZAȚIE SANITARĂ DE FUNCȚIONARE
Unitatea medicală se află în subordonea Primăriei Timişoara
Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timişoara a rămas fără autorizaţie sanitară de funcţionare, după ce actuala conducere nu a depus o solicitare de prelungire la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Timiş. În lipsa acestei autorizaţii, spitalul ar putea să nu mai primească bani de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS). Unitatea medicală se află în subordonea Primăriei Timişoara.
Potrivit DSP Timiş, conducerea Spitalului Municipal ar fi trebuit să înainteze actele cu 30 de zile înainte ca vechea autorizaţie să expire în 8 aprilie 2025, conform reglementărilor. Managerul Flavia Zară a depus o nouă cerere de eliberare a autorizaţiei abia în 7 aprilie, dar spitalul având 11 locaţii, nu era posibilă autorizarea într-o singură zi.
Pericolul este extrem de mare, atrag atenția reprezentanții DSP Timiș. Astfel, dacă în cursul zilei de astăzi, 9 aprilie, spitalul nu obţine documentul, acesta rămâne fără contractul de finanţare cu Casă Judeţeană de Asigurări de Sănătate. În acest caz, pacienţii vor trebui să plătească pentru spitalizare, consulturi, intervenţii chirurgicale şi tratamente.
”Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara a depus în cursul zilei de 07.04.2025 solicitarea de emitere a unei noi autorizaţii sanitare de funcţionare, înregistrată la DSPJ Timiş cu nr. 9044/07.04.2025. Vechea autorizaţie emisă acestei unităţi sanitare în dată de 08,04,2024 avea valabilitatea de un an şi nu s-a solicitat prelungirea acesteia cu minum 30 de zile înainte de ajungerea la termen, aşa cum prevăd dispoziţiile legale (art 12 alin 4 din OMS 1030/2009). La această dată, există doar documentaţia depusă de către Spitalul Municipal Timişoara, în vederea emiterii unei noi autorizaţii dar faptic această nu a fost încă eliberată. Conducerea instituţiei noastre a demarat o anchetă internă în vederea verificării şi clarificării acestei situaţii, care vizează Departamentul de Supraveghere în Sănătate Publică, condus de către medicul şef”, au precizat reprezentanţii direcției timișorene.
Conducerea Spitalului Municipal Timişoara a trimis un reprezentant la DSP Timiş pentru a rezolva situaţia.
Pentru moment nu există o reacție oficială a unității medicale pe marginea acestui subiect.
Sursa: Realitatea de Timis
Citește și:
- 16:44 - Turcia îl omagiază pe Mircea Lucescu: moment de reculegere la toate meciurile
- 16:22 - Interviu EXCLUSIV Ana Maria Păcuraru - Sara Qudah (CPJ): România intră în tiparul global al cenzurii administrative
- 15:56 - Alexandra Păcuraru, după hotărârea CNA de a menține decizia de retragere a licenței televiziunii Realitatea PLUS: „Au fost pregătiți să respingă orice argument! Au câștigat doar prima luptă”- VIDEO
- 15:43 - Papa Leon salută armistițiul din Iran: „Un semn de speranță”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Timis și pe Google News










