Tânăr fugit din spital găsit leșinat în Parcul Botanic din Timișoara

drogati-parca
Un tânăr a fost găsit de polițiști prăbușit pe o alee din Parcul Botanic din Timișoara, în stare de inconștiență.O patrulă a Politiei Locale a făcut descoperirea și au sunat imediat la 112. Oamenii legii l-au și verificat pe tânăr, iar asupra sa au găsit un joint, dar și un pliculeț în care se afla marijuana. Polițiștii au găsit în buzunarul său și o hârtie care atesta că tânărul fusese la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Municipal câteva ore mai devreme, unde a fost tratat tot pentru consum de droguri.Nu este însă singurul tânăr prins de polițiști în oraș. Alți trei adolescenți, de 16 și 17 ani, au fost prinși tot în Parcul Botanic ușor amețiți din cauza alcoolului, iar după un control mai amănunțit au găsit în borseta unuia dintre ei câte un plic cu cannabis și amfetamine.Alți doi tineri, de 20, respectiv 22 de ani au fost prinși zilele trecute în timp ce își pregăteau câte o țigară ce conținea substanțe interzise. Unul a fost găsit în fața unui magazin, iar celălalt în stația de tramvai din Piața 700.În celor doi tineri de 16 și 17 ani, polițiștii locali au anunțat părinții și Direcția de Asistență Socială și pentru Protecția Copilului Timiș, iar toate drogurile găsite au fost predate polițiștilor Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate, care vor continua cercetările.
Citește și:
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
- 18:25 - Urmărire ca-n filme în Gorj: copil de 14 ani la volan, încurajat de tată să fugă de poliție
- 17:44 - Victorie pentru Realitatea PLUS: Curtea de Apel București a decis să suspende decizia CNA prin care se ridică licența postului. Televiziunea Poporului NU se închide
- 17:23 - Scandal diplomatic: Germania îl face ipocrit pe JD Vance după acuzațiile privind alegerile din Ungaria
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Timis și pe Google News











