Vaporașele au interzis în aval de catedrală, la Timișoara. Interdicția vine după ce s-a stabilit un nou record de pasageri în weekend

vaporase-Bega-Timisoara
Vaporașele din Timișoara au reluat cursele de transport în comun pe râul Bega, însă acestea se vor desfășura doar pe o porțiune a râului începând de joi.Lucrările la două poduri ale Timișoarei, Dragalina și Eroilor, fac în așa fel încât vaporașele Timișoarei să nu mai circule în aval de stația de la Catedrala Mitropolitană.„Cei care fac lucrările la poduri solicită să nu mai treacă vaporașele pe sub poduri pentru că se efectuează lucrări ce ar putea pune în pericol securitatea vaporașelor" a anunțat primarul Nicolae Robu.Cererea constructorilor a fost acceptată de conducerea Societății de Transport Public Timișoara, care a decis și suspendarea temporară a unor stații de pe traseu.„Începând de joi, 4 aprilie 2019, transportul public pe Bega se va efectua pe sectorul navigabil stația Sfânta Maria – stația Mihai Viteazul (Uzina de Apa) și retur. Din cauza lucrărilor ce au loc la Podul Ștefan cel Mare (Dragalina), circulația vaporettelor se oprește în aval, statiile Stefan cel Mare, Constantin Brâncoveanu și Ardealul fiind suspendate. Circulația vaporettelor pe acest tronson va fi reluată după terminarea lucrărilor la Podul Stefan cel Mare", au transmis reprezentanții Societății de Transport Public Timișoara.Decizia STPT vine după ce în weekend-ul trecut s-a bătut vechiul record de pasageri transportați pe Bega în regim de agrement.„Duminică s-au bătut toate recordurile. Am avut 2.700 de călători pe cursele de agrement. Au fost mereu cozi. Cred că nu am avut cea mai bună adaptare la cerere. Au fost mulți cei care au dorit să se plimbe cu vaporașele. Cât privește transportul public, încă nu s-a ajuns la cifrele care au fost în ultima parte a anului 2018, când s-a trecut frecvent de 1000. Acum am fost sub 1000 de călători pe zi, dar pe măsură ce vremea va fi mai frumoasă, va crește și numărul de călători" a anunțat primarul Nicolae Robu.
Citește și:
- 13:19 - Zeci de familii, captive în propriile case după alunecările de teren
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Timis și pe Google News










_4f88515c25_a3b9209761.webp)
