Teatrul Național din Timișoara trebuia să se prezinte în acest final de săptămână la Chișinău pentru Reuniunea Teatrelor Naționale Românești, însă acest lucru nu va fi posibil.
Evenimentul are loc în perioada 20-30 septembrie în capitala Republicii Moldova, iar Teatrul Național din Timișoara urma să se prezinte cu două spectacole.
”Astăzi ar fi trebuit să anunțăm plecarea Teatrului Național din Timișoara la Reuniunea Teatrelor Naționale Românești de la Chișinău cu spectacolele ‘Proștii sub clar de lună’ de Teodor Mazilu, și ‘Pe mâine’ de Mihaela Iancu. În schimb, suntem nevoiți să anunțăm că Teatrul Național din Timișoara nu va urca duminică, 23 septembrie 2018, pe scena Teatrului Național din Chișinău cu niciunul din cele două spectacole menționate”, au transmis reprezentanții Teatrului Național Timișoara.
Teatrul Național din Timișoara și-a adaptat programul de spectacole în așa fel încât această deplasare să fie posibilă, iar biletele pentru spectacolele de duminică s-au vândut deja. Responsabil pentru faptul că Teatrul Național din Timișoara va da cele două reprezentații la Chișinău este Ministerul Culturii, care nu a alocat suma necesară deplasării.
”Publicul din Chișinău se pregătește pentru duminică, 23 septembrie 2018, de la ora 17, să participe la spectacolul ‘Pe mâine” și de la ora 19 la spectacolul ‘Proștii sub clar de lună’, în sălile de spectacole ale Teatrului Național din Chiținău. Din informațiile noastre, titlurile figurează pe afișele festivalului, cu bilete vândute și cu invitații lansate și confirmate. Însă cele două spectacole nu vor fi prezentate pe scenă duminică deoarece până astăzi, 21 septembrie 2018, Naționalul timișorean nu a primit finanțarea pentru transportul trupei și al decorurilor, ceea ce face imposibilă deplasarea”, mai spun reprezentanții TNT.
Reuniunea Teatrelor Naționale Românești este organizată de Teatrul Național din Chișinău sub semnul Anului Centenar și este unul dintre cele mai rezonante evenimente culturale din Republica Moldova și, în egală măsură, din România.
UPDATE: Ministerul Culturii a găsit banii necesari deplasării actorilor de la Teatrul Național din Timișoara la Reuniunea Teatrelor Naționale de la Chișinău.
Artiștii vor pleca în această noapte către capitala Republicii Moldova, acolo unde vor prezenta două spectacole: Proștii sub clar de lună de Teodor Mazilu și Pe mâine de Mihaela Iancu.
Cele doua piese vor fi jucate duminică, 23 septembrie, la ora 17, respectiv ora 19.