Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat, sâmbătă, la Timişoara, că va veni din două în două săptămâni să verifice stadiul lucrărilor la centura de sud a municipiului, care asigură ieşirea spre Serbia, întrucât este un proiect demarat de peste 20 de ani şi care evoluează foarte greu.

Grindeanu a subliniat că ţinta mandatului său în Ministerul Transporturilor este să avem drumuri judeţene bune, dar folosite conform legii.

Ministrul Transporturilor a afirmat că este probabil singurul an în care „se dau mai puţini kilometri de autostradă în folosinţă decât în anul precedent”.

„De 30 de ani, statul român a rămas dator către cetăţeanul român în privinţa infrastructurii de transport. Statul român trebuie să înceapă să plătească din această datorie către cetăţean. Am văzut în aceşti ani enorm de multe studii, proiecte, desene, puţine dintre ele fiind puse în practică. (…). Nu pot face aceasta de unul singur, voi face echipă de profesionişti la minister”, a afirmat Sorin Grindeanu într-o conferinţă de presă.

Vicepremierul a discutat şi despre alte proiecte de investiţii din judeţul Timiş, declarându-se nemulţumit de stadiul centurii de sud a municipiului Timişoara.

Sursa: Realitatea de Timis

Articolul precedentRetroparada Toamnei a revenit la Timisoara
Articolul următorBilanț coronavirus 28 noiembrie: 1.377 cazuri noi și 106 decese dintre care 19 anterioare