Poliţiştii de frontieră de la Moraviţa, judeţul Timiş, alături de comisari din cadrul Gărzii de Mediu Timiş au depistat, în urma unui control făcut asupra unui camion, nereguli privind transferul a peste 19 tone de deşeuri din aluminiu. Deşeurile urmau să ajungă pe teritoriul ţării noastre, însă au fost returnate societăţii expeditoare. 

”În data de 04.10.202, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Moraviţa au oprit pentru control, pe sensul de intrare în ţară, un automarfar cu semiremorcă condus de un cetăţean român, în vârstă de 44 de ani. Şoferul transporta, conform documentelor prezentate, deşeuri din aluminiu încărcate din Serbia care erau destinate unei societăţi din ţara noastră”, se arată într-un comunicat de presă, de miercuri, al Poliţiei de Frontieră. 

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transport, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat comisarilor Gărzii de Mediu Timiş. 

În cadrul verificărilor, s-a stabilit că în mijlocul de transport se afla cantitatea de 19.840 de kilograme deşeuri din aluminiu. 

”Procedând la verificarea documentelor de transfer, s-a constatat faptul că acestea sunt incomplete, nefiind astfel respectate prevederile legale în vigoare. În consecinţă, autorităţile competente nu au permis accesul automarfarului pe teritoriul României, deşeurile fiind returnate societăţii expeditoare”, mai precizează Poliţia de Frontieră. 

 

Sursa: Mediafax

Articolul precedentTichete sociale. Când vor fi virați banii pentru următoarele două tranșe
Articolul următorS-a încheiat operațiunea de modernizare a iluminatului public stradal pe mai multe artere importante din Timișoara