Conducerea Administrației Bazinale de Apă Banat face un nou apel la populație să nu se scalde în lacuri, râuri, canale sau alte cursuri de apă.

Reprezentanții ABAB subliniază că albiile nămoloase sau pline cu plante, malurile abrupte, curenții puternici sau posibilele depuneri de material lemnos în urma viiturilor pot avea consecințe grave asupra celor care se aventurează în locuri neamenajate.

“Îi rog încă o dată pe cetățeni să înțeleagă că nu este bine ca să se aventureze și să facă baie, să sară în apă, să facă tumbe în anumite situații, acolo unde nu este legalizată îmbăierea și unde nu se poate face într-un mod de siguranță totală și într-un mod amenajat, cu geamanduri, cu posibilitatea de curățirea zonei respective, cu posibilitatea de întreținere pentru anumite ciuperci, anumite bacterii, anumite lucruri care sunt”, spune șeful serviciului investiții din cadrul Administrației Bazinale de Apă Banat, Titu Bojin.

Vă reamintim, săptămâna trecută, două persoane – soț și soție – s-au înecat în râul Timiș, sub ochii propriilor copii.

Sursa: Realitatea de Timis

Articolul precedentCod portocaliu de CANICULĂ. Temperaturi de 38 de grade, val de aer sufocant – Harta actualizată
Articolul următorNumărul cazurilor de COVID s-a DUBLAT într-o săptămână! Rafila: „Sfatul meu e să utilizeze masca în interior”