In ceea ce privește municipiul Timișoara, conform datelor Colterm, există  stocuri de cărbune și gaze doar până luni, iar furnizorii nu vor să livreze decât cu plata în avans, din cauza datoriilor companiei.

In acest context, Instituția Prefectului a transmis  un proiect de hotărâre de Guvern, la solicitarea Primăriei municipiului Timișoara, pentru a se atribui sume din fondul de rezervă al Guvernului pentru sprijinirea Colterm, astfel încât să nu se ajungă la sistarea alimentării cu agent termic la nivelul Timișoarei.

Totodată, la solicitarea ministrului Afacerilor Interne, domnul Marcel Vela, prefectul Liliana Oneț a convocat astăzi Comitetul Județean pentru Situații de Urgență pentru a se identifica o soluție, astfel încât timișorenii să nu rămână de marți fără încălzire și apă caldă.

Viceprimarul Timișoarei, domnul Ruben Lațcău, a afirmat că s-au plătit o parte din datorii către Complexul Energetic Oltenia pentru a se continua alimentarea cu cărbune, fiind în curs se contractare încă doi furnizori care să aprovizioneze Colterm cu cărbune.

Totodată, prefectul Liliana Oneț a anunțat că, în această dimineață, a avut o discuție cu domnul Virgil Popescu, ministrul Economiei, pentru a se găsi o soluție de sprijinire a Colterm. Ministrul Economiei purtat o discuție cu reprezentanții Complexului Energetic Oltenia care au acceptat să sprijine, în continuare, Colterm, dar cu condiția plății sumelor eșalonate în continuare.

Problema cea mai mare este la aprovizionarea cu gaze, având în vedere faptul că furnizorul acceptă livrarea doar cu plata în avans.

 Prefectul județului Timiș a rugat conducerea Primăriei municipiului Timișoara să continue discuțiile cu E.ON Gaz, în încercarea de a se găsi o soluție pentru furnizarea în continuare de gaze către Colterm.

Sursa: Realitatea de Timis

Articolul precedentCulisele statului paralel | Miza gazelor naturale. Ce potențial are Marea Neagră și de ce România încă mai depinde de gazele de la ruși
Articolul următor6.333 de cazuri noi de infectare cu SARS-COV-2, în ultimele 24 de ore! 148 de decese au fost raportate