La numai o săptămână după înfrângerea din finala Cupei României, Timișoara Saracens are un nou meci dificil, de această dată în Continental Shield. Adversarul este echipa rusă Enisei Krasnoyarsk.

Timișorenii au ajuns pentru a patra oară consecutiv în play-off-ul Continental Shield, și dă piept pentru a doua oară în istorie cu o formație din Rusia. Saracens are probleme de lot înaintea acestei întâlniri, din moment ce Fercu, Taupaki, Rose și Conache sunt toți accidentați, iar Moala este plecat la lotul național de juniori, ca antrenor.

Am încercat să rămânem pozitivi. A fost greu psihic să ne pregătim după finala pierdută, dar cum urmează un meci extrem de important, am încercat din răsputeri să ne pregătim cât mai bine. Este o partidă foarte importantă și este o șansă să îmbunătățim lucrurile și să ne revenim. Va fi o întâlnire deosebit de grea, dar o așteptam cu încredere”, a spus înainte de meci antrenorul timișorean Sosene Anesi.

Pentru acest meci, timișorenii vor avea același căpitan ca și în finala Cupei României, Eugen Căpățână.

Viața merge înainte, se întâmplă și astfel de lucruri, cum a fost partida cu CSM. Dar important este că avem șansa să o luăm de la început, să strângem rândurile și vrem să luăm lucrurile bune din ultimele partide și să le eliminăm pe cele rele. Putem să arătăm o altă față în meciul cu rușii. Ne aștesptă un meci infernal, dar suntem încrezători că ne putem impune”, a spus căpitanul echipei timișorene.

La ultima întâlnire cu o echipă din Rusia, Timișoara pierdea acasă cu 28-17, iar în deplasare câștiga cu 17-12.

Duelul dintre Timișoara Saracens și Enisei Krasnoyarsk este programat sâmbătă, de la ora 15, pe stadionul Dan Păltinișanu.

Articolul precedentStart în Campionatul Național de fotbal american. Sezonul începe la Timișoara, cu un duel între 89ers și vicecampioana Bucharest Rebels
Articolul următorRezultatele simulării examenului de Bacalaureat, în Timiș. Promovabilitatea, mai mare decât anul trecut