Meteorologii au emis o avertizare de vreme rea pentru mai multe zone din țară, inclusiv județul Timiș. Iar problemele nu au întârziat să apară.
Un copac a fost rupt de rafale și a căzut peste calea ferată. S-a întâmplat între localitățile Gottlob și Comloșu Mare.
Acolo au intervenit pompierii, pentru a degaja calea ferată. Trenul Regio 16157 a rămas blocat până la rezolvarea situației.