Deschiderea unui nou punct de trecere a frontierei dintre România și Ungaria, la BebaVeche – Kubekhaza va avea ca efect intensificarea schimburilor economice, culturale, educative, sportive, descurajarea traficului ilegal de orice fel, un grad sporit de securitate a frontierelor, consideră senatorul de Timiș, Alina Gorghiu.
Senatorul PNL de Timiș Alina Gorghiu a avut o întâlnire la Senat cu Ambasadorul Ungariei la București, Botond Zákonyi.O temă importantă a dialogului a vizat deschiderea punctului internațional de trecere a frontierei de la Beba Veche-Kübekháza, un subiect de interes major pentru toți cei care locuiesc în zonă.
„Și România, și Ungaria, și Serbia au numai de câștigat prin operaționalizarea acestui punct de frontieră. Argumentele sunt multe: intensificarea schimburilor economice, culturale, educative, sportive, descurajarea traficului ilegal de orice fel, un grad sporit de securitate a frontierelor etc. Ca să nu mai vorbim de faptul că localnicii nu vor mai fi nevoiți să parcurgă zeci de kilometri în plus pentru a ajunge de la Beba Veche la Szeged și invers.
Săptămâna viitoare, voi face un demers pentru impulsionarea tratativelor dintre Guvernul României și cel al Ungariei pentru deschiderea acestui punct internațional. Sper ca adresa pe care o voi înainta Ministerului Afacerilor Externe, cât și Ambasadorului Ungariei la București, să fie semnată de toți parlamentarii de Timiș!”, transmite Alina Gorghiu.
Sursa: Realitatea de Timis