Răspunsul la întrebarea unde se duc brazii după sărbători își găsește o formulare aparte într-o instalație de artă vernisată la Timișoara.
Silvia Moldovan și-a propus să răspundă printr-o instalație de artă întrebării unde se duc brazii după sărbători. Intitulată „Last Year’s Christmas”, opera de artă semnifică, în concepția autoarei, “o pădure de brazi abandonaţi”, sub sloganul „Adun brazi tăiaţi, vânduţi, cumpăraţi, împodobiţi şi aruncaţi. Vreau să fac o pădure cu ei”. Instalația se află la Galeria Calpe, pe platforma Bastionului Theresia.
Prin acest demers, autoarea vrea să-i îndemne pe toți cei care vor vedea pădurea simbolică să se gândească la ce se întâmplă după ce agitația și bucuria sărbăptorilor trec, iar ceea ce rămâne în urma lor nu este întotdeauna un tablou plăcut.
„Anul acesta, lucrurile se pot schimba, iar noi putem privi mai conştient modul în care achiziţionăm un brad care să ne decoreze casa pentru doar câteva săptămâni, în raport cu beneficiile pe care acesta le poate avea fiind lăsat să existe acolo unde ar trebui, în pădure”, consideră Silvia Moldovan.
“Relicvele Crăciunului trecut se întorc să bântuie efervescența actuală a locuitorilor din Timișoara după brazii din acest an, tăiați sălbatic pentru a ajunge în piețe și hypermarketuri și a servi nevoia de consum feroce. ‘Last year’s Christmas’ este o fereastră ce ne dă posibilitatea de contemplare și reflecție asupra modului în care capriciile noastre de moment, ghidate de dorința de a ne conforma globalizării economice, pot deveni dăunătoare pentru viața noastră și a celor din jurul nostru.”, transmit organizatorii.
Foto: META Spațiu