Barbatului de 78 de ani i s-a facut brusc rau in timpul procedurii de aterizare. Omul a suferit un infarct, iar primul ajutor i-a fost acordat de catre personalul de bord.

Polițiștii Biroului de Poliție Transporturi Aeriene Timișoara din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Timișoara au fost sesizați de reprezentanții Aeroportului Internațional Traian Vuia Timișoara cu privire la faptul că la bordul unei aeronave, care circula pe ruta Valencia-Timișoara, se afla un bărbat care avea probleme de sănătate. 

În momentul în care aeronava a aterizat, un echipaj medical a examinat starea bărbatului, în vârstă de 67 de ani, acesta fiind transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. 

Ulterior, din nefericire, bărbatul a decedat.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii cauzelor producerii incidentului.

Sursa: Realitatea de Timis

Articolul precedentDedicație de la Grindeanu: Jumătate din banii CFR SA doar pentru Regionala Timișoara
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET