Medicii se străduiesc să îi convingă pe părinți să își imunizeze copiii, încă de la naștere, și când reușesc să îi determine sunt nevoiți să le spună că nu au serul necesar. În mai multe maternități din țară, în acest moment, nu mai există vaccinul BCG sau cel împotriva hepatitei B. 

 La Timișoara, bebelușii care vin pe lume la Maternitatea Odobescu nu pot fi vaccinați cu serul BCG.

Medicii de familie nu au cantități suficiente, în timp ce autoritățile spun că acestea vor fi redistribuite din județele care au în plus. Tot ei spun că vaccinurile care lipsesc, precum Hexavalent, Prevenar, Tetraxim, nu sunt în cantități suficiente în toate județele.

Din această cauză, aceștia se plâng că, din cauza lipsurilor, sunt nevoiți să adapteze schemele de vaccinare în așa fel încât imunizarea copiilor să nu fie afectată.

„La unii medici de familie nu avem vaccinuri pentru că nu e suficientă cantitatea, iar la alții avem prea mult că nu vine lumea. N-ai cum să identifici un criteriu să zici că iei de la unii și dai acolo unde nu e. Noi am făcut demersuri la minister. Eu nu știu care e problema acolo la minister, am impresia că furnizarea. Contractul e făcut pe cantitățile solicitate, probabil că furnizorii nu reușesc să aducă la timp”, spune un medic de familie. 

Sursa: Realitatea de Timis

Articolul precedentCopaci căzuți și curte inundată, după vijeliile din Timiș
Articolul următorBusturile căzute de pe Aleea Personalităților au fost montate din nou pe socluri