Conform meteorologilor, începând de astăzi, un val de frig pătrunde în vestul țării, iar temperaturile minime vor ajunge sub 0 grade Celsius.

Începând de joi, vremea în vestul țării se va răci semnificativ. Valul de frig va fi însoțit de înnorări accentuate și ploi slabe, pe arii restrânse.

La munte, la altitudini de peste 2.000 de metri precipitațiile vor fi și sub formă de lapoviță sau ninsoare. Vântul va sufla slab la moderat, cu intensificări la munte. Izolat va fi ceață.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 9 și 15 grade, iar cele minime între 1 și 6 grade.

Vineri temperaturile vor fi apropiate de cele normale pentru această dată. Cerul va fi temporar noros. În cursul zilei izolat, mai ales în zonele de deal, va ploua slab. La munte vor fi precipitații mixte slabe. Vântul va sufla slab la moderat, cu intensificări temporare.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8 și 14 grade, iar cele minime între -1 și 3 grade.

Articolul precedentBilete în stațiuni balneoclimaterice pentru pensionari
Articolul următorProteste ale taximetriștilor la Timișoara. Pentru ce au ieșit în stradă și care sunt revendicările?