Polițiștii locali, aflați în patrulare azi-noapte, în zona centrală a orașului, au observat, în jurul orei 00.15, un moped care se deplasa prin Piața Victoriei, dinspre Operă spre Catedrala Mitropolitană.

Polițiștii locali au trecut la oprirea regulamentară a acestuia, aflându-se într-o zonă în care este interzisă circulația unor astfel de mijloace. La legitimarea conducătorului, au constatat că este vorba despre un cetățean vietnamez în vârstă de 36 de ani, care deține permis de ședere, având domiciliul în localitatea Dumbrăvița.

De asemenea, au constatat ca mopedul nu avea plăcuțele de înmatriculare, nefiind înregistrat.

Sursa: Realitatea de Timis

Articolul precedentCeasul Apocalipsei va fi setat astăzi – cât timp mai are omenirea?
Articolul următorPeste 20.000 de drumuri mai puțin făcute la ghișeele Primăriei, la Timișoara