Poliţiştii locali din Timişoara au aplicat, în ultimele două luni, 48 de sancţiuni proprietarilor de terenuri din municipiu care nu au intervenit pentru înlăturarea ambroziei, după ce în prima fază a campaniei au fost notificaţi proprietarii a 362 de terenuri neîntreţinute, cu potenţial de dezvoltare a acestei plante.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Timişoara, Daniela Seracin, a anunţat, vineri, că de la începutul lunii iulie până la finele lunii august, poliţiştii locali au verificat 261 de terenuri, constatând în cazul a 37 dintre acestea că proprietarii nu au luat măsurile de cosire a ambroziei în urma somaţiilor, motiv pentru care au fost încheiate procese verbale de constatare a contravenţiei, într-o prima fază cu avertisment. La reverificare s-a constatat că proprietarii s-au conformat şi au cosit terenurile deţinute.
În aceeaşi perioadă, poliţiştii locali au aplicat şi 11 sancţiuni în valoare de 19.500 lei pentru neîntreţinerea terenurilor unor proprietari care nu le-au curăţat de vegetaţie şi resturi. Dintre terenurile pe care s-a constatat prezenţa ambroziei, majoritatea aparţin unor societăţi comerciale, fiind amplasate în locaţii din diferite zone ale oraşului.
Campania de verificare a terenurilor pe care există ambrozie continuă până în luna octombrie, în timp ce verificarea terenurilor neîntreţinute se face permanent.
Sursa: Realitatea de Timis