Timișorenii care au trecut prin Piața Libertății joi în jurul prânzului s-au oprit să îi aplaude și să le transmită un la multi ani soldaților Armatei Române.

De Ziua Armatei Române a fost organizat la Timișoara o ceremonbie la care au participat oficialități locale și județene, soldați, elevi ai școlilor din oraș, dar și veterani de război.

Festivitatea a început cu intrarea gărzii în pas de defilare în Piața Libertății, după care au fost citite mesajele ministrului apărării, Mihai Fifor, și al prim ministrului Viorica Dăncilă. Au urmat discursuri ale oficialităților, dar și un ceremonial religios.

A urmat un moment artistic, un cântec patriotic interpretat de o solistă de muzică populară, acopaniată de muzica fanfarei Brigazii 18 Infanterie. Cel mai așteptat moment a venit la finalul festivității, defilarea militarilor și retragerea în unitate pe ritmurile cântecului „Trecei batalioane române Carpații”.

Mă bucur că festivitatea a plăcut oamenilor. La 25 octombrie, după cum prea bine știm, ultima bucată de pământ românesc a fost eliberată de Armata României și de aceea azi o sărbătorim. Militarii au respectat ca întotdeauna defilarea, noi ne antrenăm pentru asta zi de zi pentru a putea răspunde atât evenimentelor care au loc în cadrul Garnizoanei, cât și evenimentelor mai puțin plăcute în care e angrenata Armata Română. Aici vorbesc despre teatrele de operațiuni. Atât soldaților aflați acum în teatrele de operațiuni și în țară, și în străinătate, le transmit un sincer și călduros la mulți ani. Dar aș vrea să le transmit un sincer și călduros la mulți ani și militarilor în rezervă, în retragere, cat și veteranilor de război. Este meritul tuturor că încă vorbim limba română și încă suntem o țară și un popor care scriem în limba română” a declarat căpitanul Ștefan Staicu, comandantul comenduirii Garnizoanei Timișoara.

În acest an, în Piața Libertății nu a mai avut loc și expoziția dotărilor militarilor, deoarece aceasta s-a desfășurat la finele săptămânii trecute într-un mall din oraș.

Articolul precedentPartidul Realitatea prinde contur – Gușă: Vom aduce profesioniști
Articolul următorPrea beat să meargă pe propriile picioare, a plecat la plimbare cu mașina. Șofer reținut de polițiști în Timiș