Ziua de 9 mai va fi sărbătorită la Timișoara în două dintre piețele situate în centrul orașului.
Evenimentele vor începe la prânz, în Piața Libertății, unde va avea loc un ceremonial militar si religios, dupa care vor avea loc diferite evenimente simultan. Vor fi organizate concerte de muzica latino sau folclorice, demonstratii sportive sau demonstratii de caricatura.
În Piața Sfântul Gheorghe sunt așteptați copiii pentru un spectacol de teatrul de păpuși pus în scenă de actorii de la Teatrul Merlin.
Iată programul complet al manifestărilor de Ziua Europei:
Piaţa Libertăţii :
Deschiderea oficială a manifestării
Ora 12:00 Ceremonial militar și religios dedicat Zilei Independenţei de Stat a României, Zilei Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite şi Zilei Europei
Semnarea statutului reînnoit al Asociației ,,Corpul Consular Timișoara” de către membrii Asociației și autoritățile publice locale și județene
Ora 13:00 Vizitarea pavilioanelor de prezentare ale membrilor Asociației Corp Consular Timișoara și ale unor instituții publice și organizații neguvernamentale
Ora 13:00 Activități ale Școlii de caricatură Popas Academy
Ora 13:00 – 13:45 Spectacol susţinut de către tineri artişti, program coordonat de către Inspectoratul Şcolar Timiş
Ora 13:45 – 14:00 formaţia Sangre Latina
Ora 13:00 -15:00 Demonstraţii sportive ( Direcţia Judeţeană pentru Sport Timiş)
Ora 17:00 ” Europa suntem noi ” Parada formaţiilor artistice pe traseul Piaţa Libertății- Piaţa Victoriei şi retur. Participă Fanfara Big Band, Ansamblul Timișul, Ansamblul Doina Timișului, ansamblurile etniilor (maghiari, germani, sârbi, bulgari).
Ora 17:45 Spectacol folcloric prezentat de către Ansamblul Timișul, ansamblul Doina Timișului şi formaţiile etniilor din Banat
Ora 19:30 Recital Alexandra Mitroi, Voltaj și Kadebostany
Piaţa Sfântul Gheorghe :
Ora 13:00 Spectacolul susținut de actori ai Teatrului Merlin
Sursa foto: opiniatimisoarei.ro