După cum autoritățile locale au anunțat din Timp, Ziua Națională a României a fost sărbătorită la Timișoara într-un cadru restrâns. Prefectura și Brigada 18 Cercetare Supraveghere „Decebal” au organizat, începând cu ora 12.00, un ceremonial militar și religios în Parcul Central „Anton Scudier, care a cuprins prezentarea onorului, salutarea Drapelului de Luptă, intonarea Imnului Național al României, oficierea serviciului religios, alocuțiuni, depuneri de coroane și un moment artistic susținut de muzica militară. Câteva zeci de timișoreni au asistat la ceremonie de la distanță
„Chiar dacă aici stăm distanțați, totuși cu sufletul trebuie să ne simțim alături unii de alții, să sărbătorim în tihnă, alături de cei dragi, de familie, această zi a unității românilor. La mulți ani români, la mulți ani România!”, a spus Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș. „La mulți ani, România! Pentru mine este o zi deosebită, nu doar pentru că este prima zi națională la care particip în calitate de primar, ci și pentru că sunt un român de suflet, un timișorean adoptat. Este o zi în care fiecare român poate să reflecte, să se gândească cu ce poate să contribuie ca această țară să crească”, a spus Dominic Fritz, primarul Timișoarei.
Sursa: Realitatea de Timis