În dimineaţa zilei de 18 decembrie 1989, Timişoara arăta precum un oraş sub stare de asediu.
Urmele luptelor şi ale măcelului de peste noapte erau vizibile mai peste tot. În centrul oraşului, pavajul era acoperit de cenuşă şi cioburi de sticlă, iar urme de sânge marcau locurile unde oamenii au căzut sub gloanţele forţelor de represiune
Muncitorilor ajunşi la lucru, în marile întreprinderi din oraş, li se spune că armata a intervenit pentru a-i împrăştia pe huliganii care au devastat oraşul. Porţile fabricilor sunt păzite, iar oameni ameninţaţi, pentru a le induce o stare de frică. Este instaurată legea marţială prin care se interzice circulaţia în grupuri mai mari de două persoane.
Odată aprinsă însă, flacăra revoluţiei nu mai poate fi stinsă. Pe treptele Catedralei Mitropolitane, un grup de tineri cântă „Deşteaptă-te române!”, scandează” Libertate” şi flutură un steag tricolor cu stema decupată.
Trecătorii încep să li se alăture dar, în scurt timp, transportoare blindate se îndreaptă spre catedrală, iar soldaţii formează un cordon, gata să tragă. Se aruncă grenade lacrimogene, se trag focuri de avertisment, după care, dintr-un TAB care trece în viteză prin faţa catedralei se deschide focul în plin. Cei de pe treptele catedralei cad seceraţi de gloanţe, morţi sau răniţi.
În noaptea de 18 spre 19 decembrie, 43 de cadavre ale celor împuşcaţi mortal în timpul represiunii din zilele precedente sunt sustrase de la morga Spitalului Judeţean, duse la Bucureşti şi arse la crematoriul Cenuşa, în încercarea autorităţilor de a ascunde adevărul.
