S-a urcat la volan și a plecat la plimbare, însă a încheiat ieșirea pe șosea în șanț.
S-a întâmplat în localitatea timișenă Birda, aproape de ieșirea din județ către Caraș-Severin. Un bărbat în vârstă de 48 de ani a băut bine pe zi, iar după-amiază a ieșit la o plimbare cu mașina. Din nefericire omul a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat într-un șant de pe marginea drumului.
La fața locului a ajuns și un echipaj al poliției, iar oamenii legii au simțit că bărbatul mirosea a alcool și l-au pus să sufle în aparatul etilotest, rezultatul fiind o alcoolemie de 0,99 la mie.
La o verificare mai atentă, polițiștii au descoperit că bărbatul nici măcar nu deținea permis de conducere.
Astfel, bărbatul s-a ales cu un dosar penal pentru conducere fără permis și conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.