Ciocnire teribilă între două autoturisme într-o localitate de lângă Timișoara.

Accidentul a avut loc în comuna Săcălaz, aflată la 10 kilometri de Timișoara. Două mașini s-au izbit într-o intersecție din localitate, iar în urma impactului o masina a ajuns intr-un sant de pe marginea drumului, aproape rasturnata, in timp ce al doilea autoturism s-a oprit in zidul unei constructii.

O femeie a murit pe loc, iar doi adulți și un copil au fost răniți.

La fața locului au ajuns echipaje SMURD, ale pompierilor și ale Poliției.

Un bărbat de 40 de ani a condus un autoturism pe str a V-a din Sacalaz, iar la intersecția cu str.a 8- a nu a acordat prioritate unui autoturism ce se deplasa regulamentar, condus de o femeie de 49 de ani . In urma impactului, o femeie de 65 a decedat și o minora de 5 ani a fost transportata la spital pentru îngrijiri medicale. Acestea erau pasagere in autoturismul care circula regulamentar. In cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpa și vătămare corporală din culpa„, au transmis reprezentanții ISU Timiș.

Șoferii celor două autoturisme au primit îngrijiri medicale la fața locului și au refuzat transportul la spital.

Articolul precedentDin lac în puț. Un șofer din Timiș a ajuns din drum spre casă în fața procurorilor
Articolul următorDerby timișorean în prima etapă din 2019. ASU Politehnica joacă la Oradea