A făcut tot ce i-a stat în putere să scape de un dosar penal și și-a făcut rost de încă unul.

Totul s-a întâmplat la 30 de kilometri de Timișoara. Polițiștii de la rutieră l-au tras pe dreapta pe un bărbat în apropierea comunei timișene Giulvăz. Oamenii legii i-au cerut actele si au simtit miros de alcool, astfel ca l-au pus sa sufle si in aparatul etilotest. Cum valoarea era una mare polițiștii l-au preluat și l-au condus la spital pentru recoltarea probelor biologice.

Pe drum bărbatul a încercat de mai multe ori să îi convingă pe polițiști să îl lase în pace și le-a promis toți banii pe care îi avea la el.

Oamenii legii l-au dus la spital, după care l-au dus la audieri. Când au ajuns în fața secției omul a mai încercat odată să îi convingă pe polițiști, a băgat mâna în buzunar, a scos toți banii pe care îi avea, 585 de lei și i-a oferit unuia dintre agenți. În acel moment șoferul băut a avut parte de o surpriză. Din senin au apărut ofițerii anticorupție de la DGA Timiș, care fuseseră anunțați de polițiștii de la Rutieră.

Ofițerii Directiei Generale Anticoruptie l-au dus în fața unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș. Șoferul s-a ales astfel cu două dosare penale, unul pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, iar celălalt pentru dare de mită.

Articolul precedentTurnul de Apă, o atracție turistică. Ce mai trebuie făcut
Articolul următorAccident violent într-o localitate de lângă Timișoara. Un om a murit pe loc, iar un copil a fost rănit