O parte dintre angajații Universității de Vest din Timișoara vor fi astăzi în grevă de avertisment, între orele 11-13. Protestul a fost inițiat de Federația Națională Sindicală ”ALMA MATER”, în semn de solidaritate cu colegii din preuniversitar.
Profesorii vor merge în săli, dar le vor transmite studenților că ei se află în grevă de avertisment și de solidaritate cu profesorii din preuniversitar.
”Având în vedere că discuțiile de astăzi (negocierile dintre reprezentanții sindicatelor din învățământul preuniversitar și Executiv – n.r.) nu au condus la niciun rezultat, mâine intrăm în grevă de avertisment, în semn de solidaritate cu sindicatele din învățământul preuniversitar”, a precizat liderul de sindicat al UVT, conf. dr. Liana Ștefan.
Pe lista participanților la protest s-au înscris și angajați ai UVT care nu sunt membri de sindicat.
Sursa: Realitatea de Timis