Perchezitii traficanti alcool in Timis si Satu Mare

Poliţiştii din Timiș au ridicat nouă arme, muniția aferentă, o baionetă, 27 de lațuri, aparatură pentru confecționarea de alice, precum și mai multe kilograme de carne de vânat, în urma a 13 percheziţii făcutede oamenii legii la locuinţele unor persoane de braconaj.

Potrivit Inspectoratului de Poliție al județului Timiș, polițiștii din orașul Făget și cei din județul Hunedoara, sub coordonarea prim procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făget, au făcut 13 percheziţii la locuinţele unor persoane bănuite de infracţiuni la regimul armelor și braconaj, pe raza județelor Timiș și Hunedoara.

În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat 9 arme, peste 200 de cartușe, peste 1500 de alice,o baionetă, 27 de lațuri, aparatură pentru confecționarea de alice, 11 trofee mistreț și căprior, petarde, dispozitive de iluminat pe timp de noapte, precum și aproximativ 80 de kilograme de carne de mistreț și căprior.

 

Șapte persoane au fost conduse la sediul poliției, pentru audieri, acestea fiind reținute pentru 24 de ore, urmând a fi introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.

La percheziții au participat 27 de polițiști cu 13 autospeciale, 4 grupe de intervenție S.A.S. Timiș și Hunedoara și 6 grupe de intervenție cadrul Grupării Mobile de Jandarmi „Glad Voievod “Timișoara.

Articolul precedentTrei femei au ajuns în spital dupã ce au fost bătute de un bărbat, in stația de tramvai, la Timișoara
Articolul următorMedic de la Spitalul Militar din Timișoara, trimis în judecată după ce a primit mită