Medicul Eugen Poișar de la Spitalul Militar din Timișoara, fost sef al Secției de Medicină Internă a fost trimis în judecată de către procurorii DNA, pentru luare de mită, trafic de influență și fals intelectual în formă continuată. Și o asistentă medicală de la aceeași unitate a fost trimisă în judecată pentru infracțiuni de fals intelectual în formă continuată.
Potrivit Direcției Naționale Anticorupție, procurorii din Timișoara au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a medicului Eugen Silviu Poișar, fost șef al Secției Medicină Internă din cadrul Spitalului Clinic Militar de Urgență Timișoara.
Medicul este acuzat de două fapte de luare de mită, două fapte de trafic de influență și alte două fapte de fals intelectual în formă continuată.
De asemenea, procurorii DNA Timișoara au mai dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a asistentei medicale în cadrul aceluiași spital, Elena Corina Iliuță. Aceasta este acuzată de două infracțiuni de fals intelectual în formă continuată.
”În contextul în care, în rândul personalului Penitenciarului Arad s-a constatat o intensificare a preocupărilor legate de încetarea raporturilor de serviciu prin pensionare medicală, în perioada 26 septembrie – 15 octombrie 2018, inculpatul Poșiar Eugen Silviu, în calitatea menționată mai sus, a primit de la două persoane care doreau să se pensioneze anticipat în modalitatea amintită, suma totală de 3.400 lei. De asemenea, medicul a mai pretins de la aceleași persoane 300 lei și o sumă neprecizată de bani pentru a-i determina pe membrii comisiei de expertiză din cadrul Spitalului Clinic Militar de Urgență Timișoara să decidă pensionarea celor două persoane din motive medicale”, se arată într-un comunicat de presă al DNA.
Pentru a crea aparența că persoanele respective sufereau de afecțiuni care permiteau această modalitate de încetare a raporturilor de serviciu, medicul Eugen Silviu Poșiar și asistenta Elena Corina Iliuță au făcut mențiuni nereale în dosarul medical al celor două persoane, cum ar fi internări fictive, presupuse proceduri medicale și altele.
În cauză s-a instituit măsura asiguratorie a sechestrului în ceea ce privește sumele de bani ridicate de la inculpatul Poșiar Eugen Silviu, respectiv 156.950 de euro, 6.480 lei, precum și asupra a două monede din metal prețios în valoare de 5.200 lei.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Timiș cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.