Polițiștii locali din Timișoara au dat amenzi de zeci de mii de lei. Au scos bani din buzunare șoferii de autovehicule de mare tonaj care nu respectă legislația privind circulația și staționarea în oraș.
“Polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație Rutieră continuă să acționeze periodic, atât ca urmare a sesizărilor de la cetățeni, cât și în urma constatărilor proprii, pentru depistarea conducătorilor de autovehicule de mare tonaj care nu respectă prevederile actelor normative în vigoare referitoare la circulația mașinilor grele pe raza municipiului Timișoara, continuând să pătrundă cu acestea în zonele în care acest lucru este interzis, neținând cont de indicatoarele rutiere amplasate în acest sens, a celor care nu respectă prevederile legale referitoare la taxa de tranzit, dar și a celor care parchează pe raza orașului.”, se arată într-un comunicat al Poliției Locale.
Timp de două zile polițiștii au monitorizat în special s străzile G. Alexandrescu, A. Demetriade, A. Imbroane. Sunt zonele unde s-au semnalat cele mai multe nereguli referitoare la vehiculele de mare tonaj.
Au fost aplicate 16 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 31.000 lei, în funcție de faptă.