Zeci de exemplare de păsări superbe și fluturi de noapte vor putea fi văzute timp de o lună în Bastionul Theresia din Timișoara.
Expoziția intitulată „Aripile nopții” aduce în fața timișorenilor animale împăiate din colecția ornitologului Dionisie Linția, respectiv a lepidopterologului Frederic König. Este vorba de specii de bufniță de diferite mărimi, dar și de fluturi de noapte din mai multe feluri și mărimi. Fiecare dintre exponate are înscris lângă anul în care a fost descoperit și denumirea în limba latină.
„Aici avem numai o mică parte din ce avem în depozite. Ne-am gândit să prezentăm păsări naturalizate, respectiv bufnițele. Ceea ce vedeți aici sunt bufnițe, care au în jur de 80-100 de ani de când au fost colectate de Dionisie Linția, și fluturi de noapte. Pe lângă această expoziție ce poate fi vizitată cu multă informație, cu ghidajul prevăzut, avem prevăzute și ateliere tematice de lucru cu elevi și studenți. Deja avem în jur de 20 de școli care s-au anunțat pentru ateliere tematice de gen origami, desen, uitatul sub lupă și toate pe tema bufnițelor și a fluturilor de noapte. Toți iubitorii naturii sunt bineveniți. Avem aproximativ 40 de exponate și fac parte din colecția educativă. Pe de altă parte, fluturii expuși aici fac parte din colecția educativă a doctorului Frederic König. Și avem două tipuri aici. Avem din colecții externe și care prin corespondența le-a obținut domnul doctor König, specii exotice și specii care sunt autohtone și majoritatea exemplarelor de aici sunt strict ocrotite prin lege„, a declarat Sretco Milanovici, seful secției de Știintele Naturii din cadrul Muzeului Național al Banatului, și curator al expoziției.
Pe lângă animalele împăiate, cei care vor trece pragul expoziției vor putea vedea și fotografii cu habitatul natural în care trăiesc bufnițele și fluturii expuși, dar și elementele de lucru ale Frederic König.
Expoziția din mansarda B2 a Bastionului Theresia va fi deschisă până la finalul lunii noiembrie, de marți până duminică între orele 10 si 18.