Vinuri roșii, rose și albe, seci,dulci, aromate sau aspre, din Banat și din Serbia constituie atracția principală la Festivalul Vinului.

Festivalul Vinului se desfășoară între 26 și 28 octombrie, în Piața Victoriei. Pe lângă vinurile felurite care vor putea fi degustate și cumpărate, timișorenii dornici de distracție vor avea ocazia să savureze produse culinare tradiționale. În plus, programul artistic al festivalului include muzică pe toate gusturile.

“Pe durata celor trei zile de festival, 26, 27, 28 octombrie, vom avea parte de numeroase produse viticole, decoraţiuni inedite, dar şi de muzică şi voie bună. Şi-au anunţat prezenţa renumite podgorii din zona Banatului, dar şi din Serbia, care vor expune produse de calitate şi vor da prilej celor dornici să le deguste. În parcarea Modex vor fi amenajate standuri cu mâncare şi cu vin.” , transmit reprezentanții Primăriei Timișoara.

În ceea ce priveşte programul artistic, scena va aparţine vineri, 26 octombrie, începând cu ora 17.00, muzicii populare. Au confirmat participarea numeroase ansambluri şi formaţii artistice precum: Ansamblul ,,Timişul’’ al Casei de Cultură a Municipiului Timişoara, Ansamblul ,,Doina Timişului’’ al Casei de Cultură a Studenţilor, Ansamblul ,,Ghiocelul” din Giroc, Ansamblul “Izvoraşul” al Casei de Cultură din Buziaş, Ansamblul ,,Pusta Banatului” şi invitaţi din Serbia – Ansamblul folcloric ,,Ljubomir Ivanovic Gedza”din Kovacevac.

Sâmbătă, 27 octombrie, schimbăm registrul muzical şi vin la rampă tineri artişti ai Timişoarei de la Facultatea de Muzică şi Teatru, elevi ai Şcolii Cromatik Voice, trupele Alpha Team şi Stage5 Band şi trupa rock Death din Serbia. Seara se va încheia în acordurile trupei Proconsul.

Duminică, 27 octombrie, vor concerta: Pragu’ de Sus, Phaser, Pseudonym şi cursanţii Incubatorului de Artă din Timişoara.

Articolul precedentPrea beat să meargă pe propriile picioare, a plecat la plimbare cu mașina. Șofer reținut de polițiști în Timiș
Articolul următorDerby îndoliat la Timișoara. Galeria celor de la UTA nu face deplasarea la Timișoara pentru meciul cu ASU Politehnica