Pompierii au stabilit cauza incendiului care miercuri seară a mistuit balconul unei cladiri din complexul studențesc din Timișoara. Focul a fost pus intenționat de o persoană.

Imediat ce au aflat concluzia pompierilor, pollițiștii au început propria lor anchetă, iar în scurt timp au dat de urma celui care a provocat incendiul. Este vorba de un bărbat de 33 de anoi, din București, care ar fi dat foc unor deșeuri care se aflau sub balcon. Tânărul este însă suspectat și de declanșarea altor două incendii.

Referitor la incendiul de la imobilul de pe strada Mehadia 12, a fost reținut pt 24 de ore ,un bărbat, de 33 de ani, din București, bănuit de comiterea faptei. Totodată acesta ar mai fi incendiat doua tomberoane, unul pe strada Vaida Voievod și altul pe strada Ofcea.In continuare se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere prin incendiere„, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.

Incendiul din complexul studențesc din Timișoara a distrus balconul unei clădiri de pe strada Mehadia. În urma acestuia 40 de oameni au fost evacuați din clădire, în timp ce trei oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale. Un bărbat a fost transportat la spital după ce s-a taiat la mână, o femeie a avut un atac de panică, iar un alt bărbat s-a intoxicat cu fum.

Articolul precedentAlertă în Timiș după pesta porcină și alte boli care afectează animalele din gospodării
Articolul următorVas de toaletă aruncat pe stradă. Polițiștii locali împart amenzi