După ce a pierdut primul meci al grupei din Main Round-ul UEFA Futsal Champions League, Informatica Timișoara a revenit în cărțile calificării după partida câștigată în fața celor de la Nikars Riga.

Timișorenii au controlat de la un capăt la altul partida cu formația gazdă a grupei a 7-a. Timișorenii și-au asigurat un avantaj de două goluri până la pauză, după reușitele semnate de Ovsyannikov și Savio.

La numai cinci minute de la reluare Pedro Henrique, cel care a pasat pentru Savio la golul al doilea și-a trecut și el numele pe lista marcatorilor. Gazdele de la Nikars au redus din handicap prin reușita lui Sens, însă după numai 33 de secunde Bondar a refăcut diferența de trei goluri în favoarea bănățenilor.

Finalul de meci a mai adus alte trei reușite. Mai Robert Lupu a înscris golul 5 pentru timișoreni, iar Daniel Araujo a dus rezultatul la scor de tenis dintr-o lovitură de la 6 metri. Rezultatul final a fost însă 6-2, după ce letonul Baklanovs și-a trecut numele pe lista marcatorilor.

Informatica Timișoara încă mai speră la calificarea în Elite Round. În ultimul meci din grupă, duminică, bănățenii întâlnesc pe Rekord Bielsko-Biala.

Articolul precedentSute de polițiști la datorie în weekend-ul de referendum la Timișoara și în județul Timiș
Articolul următorCei mai buni caricaturiști din lume și-au dat întâlnire la Timișoara