pacanele jocuri de noroc distrus
Un bărbat a distrus mai multe aparadte de jocuri de noroc

După ce a pierdut o sumă importantă la jocuri de noroc, un tânăr a distrus mai multe aparate dintr-un casino din Lugoj

8.000 de lei, atât ar fi pierdut omul respectiv la jocuri de noroc. Supărat de ghinion, și-a vărsat nervii pe păcănele. A distrus, cu un ciocan, patru aparate din sala de jocuri de noroc. După care a reușit să fugă. Angajații localului au sunat la 112, dar polițiștii nu au reușit să pună mâna pe vandal.

Polițiștii au un suspect în acest caz. Se pare că individual nu ar fi la prima ispravă de acest fel. Ar mai fi distrus alte 20 de aparate de jocuri de noroc, la Reșița. Mai mult, din cauza comportamentului agresiv, are interdicție de a intra în multe săli de jocuri din vestul țării.

Chiar și angajații cazinoului din Lugoj au recunoscut că au primit o poză a bărbatului, ca să-l poată identifica și să nu-l lase să intre în local. Nu l-au recunoscut însă și i-au permis accesul.

Polițiștii din Lugoj studiază acum imaginile de pe camerele de supraveghere ale localului. Dacă va fi prins, bărbatul riscă să ajungă la închisoare pentru distrugere.

Articolul precedentInformatica Timișoara învinge și Dunărea Călărași. Urmează derby-ul cu Deva
Articolul următorAccident grav pe drumul Lugojului. Două mașini s-au ciocnit frontal