Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș precizează că incepând cu data de 1 septembrie a.c., a fost majorat plafonul de compensare al medicamentelor cuprinse in sublista B.
Incepand cu această dată furnizorii de servicii medicale aflați în relație contractuală cu CAS acordă compensare cu 90% pentru medicamentele din această sublistă, conform HG 643/ 2019.
„Măsură are ca scop creșterea accesului la medicamente al pensionarilor cu venituri din pensii și indemnizație socială, de până la 1139 lei/lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri”, a declarat Victor Dumitrascu, Presedinte-Director General CJAS Timiș.
Creșterea plafonului de la 990 lei la 1139 lei/lună inclusiv, a avut în vedere creșterea cu 15% a valorii punctului de pensie, începând cu data de 1 septembrie 2019, astfel încât să nu fie afectat accesul pensionarilor la medicamente compensate cu 90%”.