Polițiștii Secției 4 Urbane Timișoara au reținut o femeie banuită de comiterea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos. Aceasta a fost introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.
Polițiștii au fost sesizați de un tânăr, în vârstă de 17 ani, cu privire la faptul că, în cursul aceleiași zile, în timp ce se afla în zona Gării de Nord din municipiul Timișoara, persoane necunoscute i-ar fi sustras portofelul, în care se aflau acte și un card bancar, ulterior, fiind efectuate 4 plăți cu cardul sustras, cauzând un prejudiciu în valoare de aproximativ 500 de lei.
În urma investigațiilor efectuate, la data de 14 octombrie a.c., polițiștii Secției 4 Urbane Timișoara au depistat în municipiu o femeie, în vârstă de 22 de ani, bănuită de comiterea faptei, aceasta fiind condusă la sediul secției de poliție pentru audieri.
În urma probatoriului administrat în cauză, banuita a fost reținută pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, aceasta fiind introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J Timiș.
Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a femeii și recuperării prejudiciului în totalitate.
Foto: arhivă
Sursa: Realitatea de Timis