Simona Halep a ajuns după prânz în Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara, unde a fost așteptata de sute de studenți și cadre didactice.

Cu toții au venit să o vadă pe campioana de la Rolland Garros, iar minute în șir cei prezenți i-au strigat numele.

Au urmat discursurile și un laudatio, pe care sportiva de 27 de ani din Constanța le-a ascultat de lângă rectorul Universității de Vest, Marilen Pirtea, și de lângă fostul campion olimpic Mihai Covaliu.

În cele din urmă numărul 1 în tenisul feminin mondial a fost îmbracată in roba și a primit diploma prin care i se conferă titlul de Doctor Honoris Causa.

Campioana de pe zgura franceză a primit și un cadou, un portret realizat de caricaturistul Stefan Popa Popa’s.

Universității de Vest din Timișoara îi sunt recunoscătoare pentru acest titlu și pentru acest moment deosebit. Au fost două momente frumoase din cariera mea de până acum pentru că nu s-a încheiat încă. Acum 10 ani am câștigat turneul de la Roland Garros la juniori. Am plecat la Paris joi dimineața, foarte pregătită, eram cu încrederea foarte sus, le-am spus părinților mei ca va fi ultimul turneu jucat la juniori. Pe parcursul turneului am întâlnit adversare dificile, dar cu o putere interioră am ajuns în finala unde am întâlnit-o pe Elena Bogdan, o altă româncă pe care o cunoșteam și cu care m-am antrenat. Am început meciul foarte bine, însă o presiune m-a curpins, o teama de succes pentru că eram aproape, m-am așezat pe bancă și mi-am spus că îmi îngreunez meciul din cauza emoțiilor, m-am motivat, am intrat în teren și mi-am spus că e singurul loc unde vreau să fiu atunci. Am intrat și am câștigat cu 6-1 sau 6-2, nu mai știu. Așa am încheiat cariera de junior. Din momentul acela mi-am pus ca obiectiv același lucru la seniori, am fost îndrăzneață. În 2017, când am plecat spre Paris, m-am accidentat la Roma, am avut o entorsă la gleznă, dar nimic nu m-a oprit și mi-am spus că vreau sa joc turneul, deși echipa și familia mi-au spus că ar trebui să renunț la Roland Garros. Am jucat meciuri grele, cert este că în finală am condus mult, am avut set 3-1, însă Ostapenko a fost mai încrezatoare, nu s-a gândit prea mult și mi-a furat trofeul din mâini. A fost o perioadă grea, 3 luni am suferit. Nu am cedat, am mers în continuare la antrenamente, la turnee și am progresat emoțional foarte mult. Anul acesta am mers la turneu cu o liniște sufletească, asemănătoare cu cea din 2008, știam că am jocul bine pus la punct. Eram puternică la momentul respectiv și aveam emoții mari. Am simțit un val de emoție pozitivă, am simțit că finala va fi mai ușoara, dar m-am înșelat. Am fost condusă cu set și 3-0. Știam cum joacă Stephens, eu m-am retras și nu am fost destul de agresivă. Însă la 2-0 mi-am spus că dacă nu intru în joc nu am nicio șansă. Mi-am spus că trebuie să dau tot ce am mai bun. Am intrat în teren, am mers la fileu de 3 ori și mi-am spus că e momentul să lovesc fiecare minge cu încredere. Când s-a apropiat de final, m-am oprit un moment și mi-am spus că sunt atât de aproape. Am servit destul de puternic, dar a fost un serviciu precis unde s-a greșit returul. Am simțit că toate greutățile, toate momentele de tristețe s-au dus. Mesajul pe care vreau să îl transmit tinerilor e că atunci când îți dorești ceva trebuie să ai incredere. Așa am făcut eu și vreau să vă spun că un vis poate fi indeplinit„, a declarat Simona Halep.

Sursa foto: opiniatimisoarei.ro

Articolul precedentDouă accidete grave în Timiș. Un biciclist a murit si alti trei oameni au fost răniți
Articolul următorSute de amenzi pentru șoferi și zeci de permise ridicate