Accident într-o intersecție din Complexul Studențesc din Timișoara

accident-Olimpia
Două mașini s-au izbit puternic în Complexul Studențesc, iar o tânără a fost transportată la spital.Ciocnirea a avut loc într-una dintre cele mai circulate zone din oraș, la intersecția străzii Aleea Ripensia cu Bulevardul Eroilor de la Tisa. Unul dintre șoferi venea dinspre strada Cluj, și a făcut un viraj la stânga, însă fără să se asigure. În acel moment s-a ciocnit cu o altă mașină care circula regulamentar dispre stadionul Dan Păltinișanu.Ambele autoturisme au fost serios avariante, însă și o tânără aflată în prima mașină a fost rănită și transportată la spital pentru investigatii suplimentare."Un șofer în vârstă de 32 de ani a condus un autoturism pe Bulevardul Eroilor de la Tisa, iar la intersecția cu strada FC Ripensia a efectuat virajul la stânga fără să se asigure și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un barbat în vârstă de 28 de ani. În urma impactului, o femeie în vârstă de 34 de ani a fost rănită și transportată la spital. În cauză a fost intocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă", a transmis, Aurora Voicilă, purtător de cuvânt al IPJ Timiș.Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.Sursa foto: Info Trafic jud. Timis
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:18 - Analiză alarmantă: punctul slab al NATO pe care Rusia l-ar putea exploata într-un conflict
- 12:47 - Europa, lovită de un dom de căldură extremă: maxime de aproape 40 de grade în luna mai
- 12:17 - Schimbări majore la carnea de porc din magazine: autoritățile vor trasabilitate completă, de la naștere până la raft
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Timis și pe Google News













