DONALD TRUMP CREDE CĂ MERITĂ UN PREMIU NOBEL PENTRU PACE

DONALD TRUMP CREDE CĂ MERITĂ UN PREMIU NOBEL PENTRU PACE
"Nu mi-l vor da niciodată"
Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a declarat că merită un Premiu Nobel pentru Pace, pentru care a fost nominalizat în primul său mandat de preşedinte (2017-2021). Liderul de la Casa Albă a precizat că nu crede că îl va primi vreodată.
„Nu îmi vor da niciodată un Premiu Nobel pentru Pace. Este păcat. Îl merit, dar nu mi-l vor da niciodată”, le-a declarat reporterilor preşedintele Donald Trump în Biroul Oval înainte de a se întâlni cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, potrivit Agerpres.
Premierul Netanyahu este primul lider străin pe care preşedintele Statelor Unite ale Americii l-a primit la Casa Albă după revenirea sa la putere pe 20 ianuarie.
Donald Trump, propus drept candidat la Nobelul pentru Pace, în anul 2021
Donald Trump a fost propus drept candidat la Premiul Nobel pentru Pace în anul 2021, de către parlamentarul norvegian Christian Tybring-Gjedde, tocmai pentru rolul lui în conducerea negocierilor Acordurilor Avraam, care au normalizat relaţiile dintre Emiratele Arabe Unite şi statul Israel.
Însă, în acel an, Nobelul pentru Pace a fost câştigat de jurnaliştii Maria Ressa din Filipine şi Dmitri Muratov din Rusia.
Citește și:
- 20:38 - Escaladare militară: Statele Unite pregătesc desfășurarea de trupe în regiune, după tensiunile cu Iran
- 19:55 - Tensiuni în creștere: Statele Unite, criticate de Europa pentru lipsa de consultare în deciziile militare
- 18:37 - „Dragonul” s-a întors! Radu Drăgușin revine la națională și intră direct titular în meciul decisiv cu Turcia
- 17:52 - Final de fugă pentru trei condamnați: capturați pe Aeroportul din Bacău după ani petrecuți în Italia
Urmărește știrile Realitatea de Timis și pe Google News











