PLATFORMELE GHIŞEUL.RO, SEAP, PCUE ŞI SIAE VOR REDEVENI FUNCŢIONALE MIERCURI, LA ORA 18:00

PLATFORMELE GHIŞEUL.RO, SEAP, PCUE ŞI SIAE VOR REDEVENI FUNCŢIONALE MIERCURI, LA ORA 18:00
Platformele Ghişeul.ro, SEAP, PCUE şi SIAE au devenit indisponibile de marţi dimineaţă
Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) anunță că platformele ghișeul.ro, SEAP, PCUE și SIAE vor redeveni funcționale miercuri, 12 februarie, de la ora 18:00.
„Procesul de remediere a defecţiunilor apărute, ca urmare a problemelor din reţeaua publică electrică din dimineaţa zilei de 11 februarie, necesită un timp mai mare decât cel estimat iniţial. Experţii Autorităţii pentru Digitalizarea României sunt implicaţi în soluţionarea problemelor, pentru reluarea funcţionalităţilor fiind azi, începând cu ora 18.00. Subliniem faptul că sistemele (datele/fişierele) nu sunt afectate, dar prezentarea lor în Internet depinde de procesul de restaurare”, notează sursa citată.
ADR transmisese, marţi, că funcţionalitatea platformelor online administrate de către instituţie va fi restabilită în cel mai scurt timp.
„În contextul întreruperilor în furnizarea energiei electrice din cursul dimineţii de astăzi, care au dus la afectarea serviciilor platformelor ADR SEAP, PCUE, SIAE şi Ghişeul.ro (...) specialiştii Autorităţii pentru Digitalizarea României monitorizează permanent funcţionalitatea tuturor aplicaţiilor şi se implică activ în soluţionarea problemelor. Funcţionalitatea va fi restabilită în cel mai scurt timp. Acest incident reprezintă o nouă dovadă că decizia de accelerare a procesului de migrare a sistemelor informatice în infrastructuri sigure şi scalabile de tip cloud este una corectă şi necesară. Autoritatea pentru Digitalizarea României prioritizează acest proces, 2025 fiind anul migrării în cloud”, a precizat Autoritatea.
Platformele Ghişeul.ro, SEAP, PCUE şi SIAE, aflate în gestionarea ADR, au devenit indisponibile de marţi dimineaţă, din cauza unor fluctuaţii de tensiune la reţeaua de energie electrică.
Citește și:
- 12:31 - Cum s-au activat vuvuzelele sistemului să denigreze Realitatea. Televiziunea Poporului are toate datoriile plătite la zi
- 11:45 - Cristian Rizea anunță lansarea aplicației RIZEA TV: „Nimeni și nimic nu va mai putea opri vocea noastră!”
- 10:38 - Alexandra Păcuraru: ”Simion și Georgescu, atacați pentru că nu sunt de vânzare”
- 10:06 - Zeci de percheziții în București și alte 8 județe la firme care vindeau produse medicale la prețuri de 10 ori mai mari
Urmărește știrile Realitatea de Timis și pe Google News











