Tribunalul Timiș a acceptat acțiunea de contencios administrativ și fiscal a sindicatului
Liderul Sindicatului Liber al Angajaților (SLA) din Primăria Municipiului Timișoara, Tiberiu Negrei, a anunțat, luni, că 33 de angajați au acționat în instanță instituția, care a adoptat luna trecută o nouă organigramă prin care vor fi desființate 80 de posturi, din care 10 sunt de conducere.
Tribunalul Timiș a acceptat acțiunea de contencios administrativ și fiscal a sindicatului, pentru "suspendare executare act administrativ", și a fixat termenul pe data de 9 august.
Noua organigramă a intrat în vigoare de luni și, potrivit acesteia, apar funcții noi, precum cele de grădinar-șef sau manager de cartier. De asemenea, conducerea instituției a anunțat, în luna iunie, că se vor face și peste 100 de noi angajări, cu predilecție pentru "profesioniști, la început de drum", după cum afirma primarul Dominic Fritz.
Sindicatul a cerut dezbatere publică înaintea adoptării noii organigrame, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Consilieri locali, alții decât cei de la USR PLUS, au comentat în ședința în care s-a votat noua organigramă că "primăria nu are nevoie de debutanți, ci de profesioniști", dar proiectul primarului a fost votat.
"Ofer personalului din cadrul primăriei o șansă unică în ultimii 30 de ani, de a demonstra că știu, că pot, că vor să servească timișorenii și orașul. Sper să valorifice această șansă (...). Să lucrezi în Primăria Timișoara trebuie să redevină un statut de prestigiu în comunitate", spunea primarul Fritz.
Potrivit acestuia, pentru eficientizarea activității, în Primăria Timișoara se va reduce numărul structurilor de la 27 la 17. Totodată, au fost identificate 80 de posturi, "multe dintre ele vacante", care vor fi desființate în vederea eficientizării. 10 dintre ele sunt posturi de conducere.
Pe de altă parte, Biroul de presă al Primăriei Timișoara a explicat, atunci, că "dezbaterile publice se organizează în cazul în care există propuneri de acte normative (cu caracter general). Mai exact, propuneri care au impact asupra întregului oraș. Hotărârea referitoare la organigramă nu este un act normativ, ci este o acceptare a propunerii de organizare a aparatului funcțional al primarului și are aplicabilitate doar asupra personalului din primărie".
Sursa: Realitatea de Timis