SALVAMONT: 25 DE PERSOANE, SALVATE DE PE MUNTE ÎN ULTIMELE 24 DE ORE

SALVAMONT: 25 DE PERSOANE, SALVATE DE PE MUNTE ÎN ULTIMELE 24 DE ORE
S-au primit 17 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor
Un număr de 25 de persoane au fost salvate, în ultimele 24 de ore, de către salvamontişti, cinci dintre acestea fiind transportate la spital, anunţă, duminică, Salvamont România.
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional s-au primit 17 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Salvamont.
Cele mai multe solicitări, în număr de cinci, au fost pentru Salvamont Maramureş, urmând Salvamont Mureş, cu trei apeluri, şi Salvamont Dâmboviţa, cu două.
"În cazul acestor intervenţii au fost salvate 25 de persoane. Dintre acestea, cinci au fost predate serviciului de ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital. S-au primit şi 28 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană", menţionează reprezentanţii Salvamont. AGERPRES
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:07 - Secția de Pediatrie a spitalului din Mangalia, ÎNCHISĂ după ce singurul medic și‑a luat concediu prelungit. Părinții revoltați cer găsirea unei soluții
- 19:35 - Ministrul Sănătății, după moartea la școală a adolescentului din Bacău: „Nu apăr pe nimeni. Posibile greșeli, dacă s-a greșit vor fi sancțiuni”
- 18:47 - Scandal uriaș la AJVPS Vâlcea. Acuzații de abuzuri, intimidări, braconaj, sclavagism și afaceri cu hrana animalelor - DOCUMENTE
Urmărește știrile Realitatea de Timis și pe Google News














