Scandal sfârșit la spital. Doi migranți s-au luat la bătaie

Scandal sfârșit la spital. Doi migranți s-au luat la bătaie
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârsirii infracțiunii de lovire sau alte violențe
Polițiștii Secției 1 Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că la Spitalul Municipal din Timișoara se află o persoană agresată.
Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă fiind vorba de un tânăr, în vârstă de 26 de ani, cetățean străin.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că acesta ar fi avut o altercație cu un alt cetățean străin în timp ce se aflau într-un imobil de pe strada 1 Decembrie din Timișoara.
În timpul altercației, tânărul în vârstă de 26 de ani, ar fi căzut și s-ar fi lovit la cap, în acest moment aflându-se la spital pentru îngrijiri medicale.
A fost identificat și celălalt bărbat, în vârstă de 22 de ani, în prezent acesta aflându-se la audieri.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârsirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, în cadrul căruia de efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor producerii incidentului.
Foto: arhivă
Sursa: Realitatea de Timis
Citește și:
- 12:35 - Audiență record pentru Realitatea PLUS după decizia CNA: Rămânem alături de voi
- 11:45 - Realitatea PLUS a depus la Curtea de Apel acțiunea împotriva deciziei CNA. Avocat: Retragerea licenței era o chestie prestabilită înainte de ședință -VIDEO
- 11:40 - Armistițiul temporar calmează piețele. Petrolul se ieftinește puternic: este cea mai mare scădere din ultimii 6 ani
- 11:25 - Alexandra Păcuraru, despre decizia CNA de a închide Realitatea PLUS: „Nu mai există democrație când închid gura opoziției. Vom lupta cu fruntea sus!”
Urmărește știrile Realitatea de Timis și pe Google News










