Summitul B9. Președintele Poloniei, Karol Nawrocki, primit la Palatul Cotroceni. Președintele Nicușor Dan îl va întâmpina pe șeful NATO, la ora 19:00-VIDEO

Karol Nawrocki și Nicușor Dan
Președintele Poloniei, Karol Nawrocki, a fost primit luni după-amiază, la Palatul Cotroceni, de președintele României, Nicușor Dan. Cei doi șefi de stat vor coprezida, miercuri, Summitul Formatului Bucureşti 9 şi al Ţărilor Nordice, la care va participa şi Mark Rutte, secretarul general al NATO.
Nicușor Dan și Karol Nawrocki vor avea o serie de convorbiri tête-à-tête şi convorbiri oficiale, iar la finalul lor vor susţine declaraţii de presă comune, programate la ora 18:15.
La ora 19:00, președintele României îl va întâmpina și pe secretarul general al NATO, Mark Rutte.
Potrivit Administrației Prezidențiale, după primirea oficială, Nicușor Dan va avea o cină de lucru cu preşedintele Poloniei şi cu secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice.
Președintele României, Nicușor Dan, și omologul său polonez, Karol Nawrocki, vor coprezida Summitul București 9 (B9) și al Țărilor Nordice, eveniment cu tema „Delivering More for Transatlantic Security”, care se va desfășura pe data de 13 mai, la Palatul Cotroceni.
La reuniune vor participa secretarul general NATO, Mark Rutte, precum și reprezentanți ai Țărilor Nordice: Republica Finlanda, Regatul Danemarcei, Islanda, Regatul Suediei și Regatul Norvegiei.
Administrația Prezidențială a anunțat că pe agenda discuțiilor se află:
- Reconstrucția Ucrainei: România a propus utilizarea bazelor de la Mihail Kogălniceanu și Câmpia Turzii ca noduri logistice pentru eforturile de reconstrucție și garanțiile de securitate post-conflict.
- Cooperarea cu SUA: Relația strategică a fost reafirmată recent prin participarea președintelui Nicușor Dan, în calitate de observator, la Consiliul pentru Pace inițiat de Donald Trump.
Formatul București 9, inițiat în 2015 de România și Polonia, reunește țările de pe Flancul estic al NATO: România, Republica Polonă, Republica Bulgaria, Ungaria, Republica Cehă, Republica Slovacă, Republica Estonia, Republica Lituania și Republica Letonia, și servește drept cadru de coordonare politică înainte de marile summituri NATO.
Citește și:
- 20:31 - Nicușor Dan ia în calcul un premier tehnocrat! PSD și UDMR negociază intens viitorul Guvern
- 20:25 - Verdictul lui Mircea Toma la CNA: Între libertatea de exprimare și amenzile de zeci de mii de lei. Este „discursul populist” noul pretext pentru cenzură?
- 16:00 - AUR propune soluția pentru sprijinirea mediului de afaceri românesc: creșterea plafonului plăților cash la 50.000 de lei
- 14:49 - Gest impresionant al lui Ninel Peia. Curtea Senatului României găzduiește de azi o sfântă troiță, ridicată în locul fostei biserici Spirea Veche
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Timis și pe Google News












