Jandarmii din Timișoara au descoperit, într-o mașină parcată în Calea Șagului, un tânăr care deținea mai multe droguri.
În timp ce patrulau în zona Calea Șagului, jandarmii din cadrul Grupării Mobile Timișoara au descoperit un tânăr care avea asupra sa mai multe droguri. Acesta se afla cu încă cineva într-un autoturism iar la vederea jandarmilor a intrat în panică. Acest comportament le-a atras atenția așa încât l-au legitimate. Nu mica le-a fost mirarea ca, la controlul preventive, să găsească în mașină opt pliculeţe din staniol având care conțineau un praf de culoare albă şi 15 pastile, scrie realitateaderesita.net
”Persoana care, de la început a avut un comportament suspect, a declarat că cele găsite îi aparţin. Ea a fost identificată, fiind un tânăr în vârstă de 22 de ani, cu domiciliul în municipiul Reşiţa, judeţul Caraş-Severin.Jandarmii au întocmit actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală, având în vedere faptul că reprezintă infracțiune deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept” a declarat lt. col. Emilia Margareta Fînață, purtătorul de cuvânt al Grupării Mobile de Jandarmi Timișoara.