tigari de contrabanda
tigari de contrabanda depistate la granita cu Ungaria

Peste 5400 de pachete de țigări de contrabandă au fost descoperite de polițiștii de frontieră.

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au descoperit ascunse, într-o autoutilitară condusă de un cetățean român, 5470 de pachete de țigări. Șoferul, în vârstă de 26 de ani, din Giurgiu, nu avea acte de proveniență pentru acestea.

“La controlul specific, poliţiştii de frontieră au efectuat un control amanuntit asupra mijlocului de transport în urma căruia au descoperit ascunsă, într-un spaţiu special amenajat între plafonul compartimentului marfă şi prelata acestuia, cantitatea de 5.470 de pachete de ţigări, pentru care persoana în cauză nu avea documente de provenienţă.” se precizează într-un comunicat al Poliției de Frontieră.

Întreaga cantitate de ţigări, în valoare de aproximativ 98.460 lei, a fost ridicată în vederea confiscării, la finalizarea cercetărilor urmand a fi luate măsurile legale care se impun.

Articolul precedentProtest inedit pentru o cauză serioasă, la Timișoara
Articolul următorAutostrada spre Serbia, o oportunitate ratată, consideră Victor Ponta